Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
#OameniiMobexpert - Andreea: „De la fiecare om din viața noastră putem învăța ceva”
Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colega noastră, Andreea Bidilică, Manager Departament Online - Mobexpert Pitești.
Vrem să aflăm mai multe lucruri despre tine. Cum este Andreea, ce a făcut înainte să lucreze în cadrul companiei Mobexpert?
Mă numesc Andreea-Simona Bidilică și sunt un om echilibrat, onest, într-o continuă evoluție pe plan profesional și personal. Am absolvit Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe Juridice și Administrative, Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor. Înainte de a face parte din marea familie Mobexpert am studiat. Mobexpert este primul meu job, lucrând în cadrul companiei din anul 2009.
Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional.
După terminarea studiilor am aplicat pentru jobul de consultant vânzări în cadrul companiei unde mi s-a oferit șansa de a face parte dintr-o echipă tânără, unită, un mediu de lucru armonios, iar de-a lungul timpului m-am putut dezvolta profesional. Am ocupat funcția de consultant vânzări mobilier general unde m-am implicat cu dăruire în toate proiectele, fapt ce a dus la rezultate de excepție. Din anul 2018 am preluat departamentul Online, în cadrul căruia activez și în prezent.
Care au fost acele momente din parcursul tău profesional în care simți că ai crescut cel mai mult?
După cei 15 ani petrecuti până acum în cadrul companiei consider că fiecare experiență, situație te ajută să crești, să înveți, să te dezvolți. Cel mai bine mă regăsesc în ceea ce fac în prezent: comenzile online.
Cum decurge o zi din activitatea ta? Care sunt cele mai mari provocări?
Fiecare zi vine cu noi provocări, situații, evenimente pe care, datorită experienței acumulate în timp, le depășesc cu ușurință datorită comunicării sincere și relaționării bune între departamente; o echipă închegată care pune umărul la finalizarea cu succes a proiectelor și a oricărei situații apărute.
Care este un proiect de care ești mândră?
Fiecare proiect, indiferent de valoarea sa financiară, îmi aduce mândria lucrului bine făcut unde clientul este satisfăcut și mulțumit de alegerile făcute.
Ce reprezintă pentru pentru tine succesul și care sunt pilonii de bază pentru o echipă de succes?
Succesul are în spate multă muncă, multe informații adunate și folosite pentru îndeplinirea unui scop. Pilonii de bază pentru o echipă sunt implicarea constantă și dorința fiecăruia de a fi cea mai bună variantă a sa în postul în care activează.
Ce calități apreciezi la oamenii din echipă?
Cred că cele mai importante calități sunt implicarea, sinceritatea și dorința de a se autodepăși.
După ce valori te ghidezi în carieră și în viață, în general?
Sunt un om realist, empatic, sincer, sociabil, iar asta mă ajută să comunic bine și direct cu cei din jurul meu. Valorile după care mă ghidez sunt respectul, responsabilitatea și asumarea.
Cine sunt oamenii, personajele care te inspiră?
Oamenii pozitivi, oamenii care caută soluții, nu vinovați, oamenii ancorați în realitate... de la fiecare om din viața noastră putem învăța ceva.
Ce te-a determinat să rămâi alături de Mobexpert vreme de 15 ani?
Mobexpert este a doua familie, a doua casă...Cred că atunci când poți pleca dimineața la job cu zâmbetul pe buze deja ești unde trebuie.
Ce sfat ai pentru generația tânără? Ținând cont mai ales de această perioadă, ce ar putea să facă pentru joburile în care sunt deja sau pentru care se pregătesc.
Sa facă ceea ce îi definește cu adevărat sau măcar să caute acest lucru… Să aibă încredere în ei, să fie într-o căutare continuă a fericirii, să caute un job care să rezoneze cu dezvoltarea lor profesională, intelectuală și emoțională.