Idei și inspirație pentru casa ta
DESCOPERĂ SFATURI PRACTICE DE AMENAJARE INTERIOARĂ
#OameniiMobexpert - Maxim: „Fiecare proiect finalizat îmi reamintește de ce iubesc ceea ce fac”
Pentru că oamenii din spatele unui brand sunt cei care îi dau viață, vă facem cunoștință cu colegul nostru, Maxim Ivănescu, Designer & Moodboard Artist.
Povestește-ne mai multe despre traseul tău profesional la Mobexpert.
Traseul meu în cadrul companiei a început după terminarea studiilor de arhitectură. Lucrez ca designer în departamentul de marketing și comunicare. Alături de colegii mei, ne ocupăm de partea de design a magazinelor Mobexpert din toată țara. Mai exact, îmbunătățim constant magazinele existente din punct de vedere al stilului, colecțiilor și trendurilor, dar ne ocupăm și cu designul și pregătirea magazinelor ce urmează să se deschidă.
Ce aspecte ale jobului tău îți plac cel mai mult și îți aduc cea mai mare satisfacție?
Cel mai mare sentiment de satisfacție îl am atunci când văd cum munca și creațiile mele prind viață. Fiecare proiect finalizat mă bucură și îmi reamintește de ce iubesc ceea ce fac. În plus, faptul că schimb des locația – birou, magazin, deplasări în țară – mă ține mereu în priză.
Care au fost momentele din traseul tău profesional în care simți că ai crescut cel mai mult?
În opinia mea, șantierele de magazin sunt cele mai complexe proiecte. Trebuie să fii un bun coordonator, organizat, dar și flexibil atunci când apar provocări. De la magazinele de tip concept store până la cele mari, fiecare proiect mi-a oferit ocazia să învăț și să cresc atât pe plan personal, cât și profesional.
Care este primul cuvânt care îți vine în minte când te gândești la Mobexpert?
VERSATIL – La Mobexpert, ne axăm pe adoptarea unei game variate de stiluri, astfel încât fiecare client să găsească exact ceea ce i se potrivește. De aici și sloganul „Suntem cu toții diferiți. Din fericire."