15 idei de cadouri de Crăciun pentru iubit: recomandări speciale pentru el de sărbători

Dintre toate sărbătorile de peste an, Crăciunul ne face să ne gândim cel mai mult la cei dragi și la noi moduri în care i-am putea surprinde. Dacă și tu ești în căutarea cadoului de Crăciun perfect pentru iubitul tău, atunci ideile noastre îți vor face misiunea mai ușoară. Alege ceva ce știi că i s-ar potrivi, și fă-l să zâmbească atunci când își va vedea surpriza sub brad!

Sumar


1. Pled călduros pentru momente de relaxare

Cu toții ne dorim să ne bucurăm de un moment de liniște din când în când. Și ce prilej mai bun pentru asta decât sărbătorile de iarnă? De Crăciun, fă-i iubitului tău cadou un pled pufos cu motive festive, care să-i ofere o îmbrățișare caldă atunci când tu nu ești prin preajmă.

2. Decorațiuni care vorbesc despre pasiunile sale

Cea mai ușoară modalitate de a găsi un cadou de Crăciun pentru iubitul tău este să te legi de pasiunile care îi fac timpul liber mai frumos. Alege să-l bucuri oferindu-i în dar decorațiuni interioare care vorbesc despre hobby-urile lui, cum ar fi un glob pământesc pentru iubitorul de călătorii sau o decorațiune în formă de motocicletă, pentru bărbatul a cărui primă dragoste a avut două roți.

3. Cuțite profesionale de care nici nu știa că are nevoie

Te numeri printre norocoasele răsfățate de iubit cu bucate delicioase? Pe bărbatul pentru care dragostea trece prin stomac, îl poți răsfăța la rândul tău cu un cadou de Crăciun practic, dar special, demn de un masterchef: un set de cuțite de calitate, care să-l încurajeze să încerce mai multe combinații originale și rețete cu care să te delecteze la următoarea cină romantică.

4. Ramă cu un colaj foto personalizat, o declarație de dragoste altfel

Ca să găsești cadou de Crăciun perfect pentru iubitul tău, nu este nevoie să reinventezi roata. Este suficient să îi oferi ceva de suflet care să-i transmită cât de mult prețuiești clipele petrecute cu el. Unul dintre cele mai frumoase gesturi este să îți pui la treabă skill-urile de la lucru manual și să creezi un dar personalizat, cum ar fi o ramă foto pe care să o umpli cu cele mai dragi amintiri ale voastre.

5. Fotoliu balansoar, complicele pauzelor binemeritate

Atunci când sufletul tău pereche apreciază lucrurile simple, cum ar fi o carte bună, un serial sau poate un joc video după zilele lungi de muncă, să găsești un cadou de Crăciun pentru el nu este deloc imposibil. Oferă-i în dar un fotoliu balansoar atât plăcut estetic, cât și confortabil, numai bun pentru micile sale pauze, pentru atunci când tu nu ești acolo ca să-l ajuți să uite de griji.

6. Espressor elegant pentru dimineți aromate

Nu concepe să-și înceapă ziua altfel decât cu o cafea ca la mama ei? Atunci fă-i cadou de Crăciun iubitului tău o experiență care să-i îmbie toate simțurile. Nu, nu ne referim la un city break la Roma, ci la un espressor clasic. Astfel, își poate bucura papilele gustative cu un espresso autentic și să aducă un pic de „aromă” italienească în toată casa, în fiecare dimineață.

7. Organizator de birou, detaliul care face diferența

Jumătatea ta își propune în fiecare an să devină o persoană mai organizată? Anul acesta, ajută-l chiar tu să-și atingă obiectivul. De Crăciun fă-i cadou un organizator pentru birou, astfel încât să-i fie mai ușor să păstreze lucrurile în ordine. Alege unul care să fie și plăcut vizual, astfel încât să îi atragă privirea și să-i amintească mereu de călătoria pe care a început-o.

8. Mini bar original pentru cel care este sufletul petrecerii de Crăciun

Nu știi ce cadou de Crăciun să îi faci iubitului care devine cu ușurință sufletul oricărei petreceri? Surprinde-l cu un dar care să-l ajute să își pună în valoare talentul de gazdă: un bar cu un design original de care vă veți bucura împreună cu oamenii dragi vouă mult timp de acum încolo.

9. Ceas de perete elegant, o declarație de stil în casa oricărui bărbat

Dacă sufletul tău pereche este mai fashionist de fel, atunci și locuința lui trebuie să fie la fel de stilată. O idee de cadou de Crăciun special pentru iubitul la patru ace (dar nu numai!) este un ceas de perete cu un design elegant, care să facă un statement în orice loc în care l-ar pune. Nimic nu-i poate comunica mai bine personalitatea decât o decorațiune care îți sare în ochi într-o clipită.

10. Jocul de șah, prietenul iubitorului de jocuri de strategie

Îi place să își antreneze „mușchiul” minții? Una dintre cele mai frumoase idei de cadouri de Crăciun pentru el este un joc de strategie care să îl ajute să își țină mintea mereu agilă și tânără. O tablă de șah este un dar clasic, dar extrem de rafinat pentru jumătatea ta. O partidă cu prietenii sau chiar cu tine, poate condimenta serile în care simte nevoia de evadare din online. Alege un set cu design deosebit pentru a deveni o piesă de rezistență a esteticii din locuința sa și a comunica despre pasiunea sa tuturor celor care îi calcă pragul. 

11. Blender performant, aliatul de nădejde pentru o viață sănătoasă

Împarți momentele deosebite din viață cu un health nut?  De Crăciun, oferă-i cadou iubitul tău  un cadou util, care să îl susțină în această călătorie. Optează pentru un blender în care să își prepare smoothie-uri delicioase, soluția perfectă pentru mic-dejunuri hrănitoare. Astfel îi va fi mai ușor să aleagă sănătos după ce iese de la sală, iar faptul că Moșul a ținut cont de interesele sale o să-l bucure cu siguranță.

12. Halat de baie pufos pentru seri relaxante

Nimic nu se compară cu sentimentul pe care ți-l oferă o baie lungă, după o zi și mai lungă. Iar alesul tău merită să se bucure și el de răsfăț. Oferă-i un cadou de Crăciun special, care să îi facă micile momente de relaxare o adevărată sărbătoare. Alege un halat pufos, dintr-un material de calitate, numai bun pentru a se cufunda în canapea în fața unui film bun.

Pentru un plus de rafinament și originalitate, poți opta și pentru a-l monograma cu o pictogramă festivă, cu inițialele sale sau, de ce nu, cu ceva simbolic pentru relația voastră. Serviciul de monogramare este disponibil în Mobexpert Băneasa, iar dacă ai întrebări, ne poți scrie pe pagina de Facebook sau pe online@mobexpert.ro.

13. Set pentru terasă pentru clipe speciale în doi

Zilele sunt mai frumoase petrecute în doi, nu? Atunci oferă-i iubitului tău un cadou de Crăciun de care să vă bucurați împreună. Alege un set de mobilier pentru balcon sau terasă, numai bun pentru momente de liniște cuibăriți împreună afară, indiferent de anotimp. Și pentru cine delicioase sub cerul liber, la lumina lumânării, căci, nu-i așa, ce poate fi mai romantic de atât?.

14. Aerator elegant, cheia pentru un vin aromat

Dacă bărbatul de lângă tine este pasionat de vinuri, atunci știi că un vin bun nu se savurează oricum, ci ai nevoie de câteva elemente pentru a transforma momentul într-o adevărată experiență. Unul dintre ele este aerisirea vinului pentru ca acesta să-și dezvăluie întreaga aromă. Anul acesta fă-i cadou de Crăciun iubitului tău  un aerator care să-i completeze colecția de accesorii pentru această băutura fină. Desigur, adaugă și o sticlă de vin pe care știi că și-o dorește, căci un connaisseur nu poate avea niciodată prea multe. 

15. Card cadou, darul perfect, mereu surprinzător

Dacă până acum cadourile de Crăciun pe care i le-ai făcut iubitului tău au fost obiecte, anul acesta fă o schimbare cu un dar neașteptat: un gift card Mobexpert. Poți opta pentru una dintre cele patru sume disponibile, și astfel ai siguranța  că își va alege singur fix ceea ce își dorește. Desigur, îți recomandăm să îi dai și o notă mai personală, de aceea îți oferim și varianta de a  adăuga o felicitare prin care să-i transmiți cât de mult contează prezența lui în viața ta.

Sperăm că lista noastră de idei ți-a fost de ajutor și ai găsit acel cadou special de Crăciun pentru iubitul tău. Cu toate acestea nu uita, desigur, să însoțești darul ales cu o doză bună de timp în doi de sărbători.

Explorează întreaga noastră de cadouri de Crăciun pentru a-l alege pe cel perfect pentru sufletul tău pereche, dar și pentru ceilalți oameni dragi din viața ta.

Dacă ai ajuns până aici înseamnă că ți-a plăcut :)